Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că, în acest moment, problema principală a partidului său este obținerea credibilității, și nu dacă „navetiștii” sunt sau nu capabili să se implice în conducerea PDL, aceasta fiind, în opinia sa, „o problemă marginală”.
Liderul europarlamentarilor PDL, Theodor Stolojan, a declarat, luni, la RFI, că partidul are nevoie de o formulă de conducere care să aibă credibilitate și legitimitate, că în opoziție partidul nu are nevoie de lideri „navetiști” și că, din acest motiv, el nu va candida la nicio funcție.
În replică, europarlamentarul PDL Cristian Preda – care a anunțat că împreună cu Monica Macovei, la rândul ei europarlamentar, și Sever Voinescu vor depune o moțiune pentru candidatura la funcția de președinte al PDL – a declarat, pentru MEDIAFAX, că, în acest moment, „problema principală nu este dacă navetiștii sunt sau nu capabili să se implice în conducerea partidului, ci cum obține PDL credibilitate”.
Preda a menționat că în Parlamentul European sunt numeroși deputați care sunt implicați activ în partidele lor, astfel că eurodeputații români nu ar aduce o noutate din acest punct de vedere.
„Trebuie să vedem fondul problemei, și anume plusul de credibilitate de care are nevoie PDL, și să nu ne pierdem în detalii. Este vorba despre ceea ce putem câștiga în acest moment dincolo de voturile din 10 iunie, pentru că, dacă USL rămâne la nivelul voturilor obținute în urmă cu o săptămână, reprezentarea PDL în Parlament va fi modestă, în condițiile votului majoritar într-un tur”, a adăugat Preda.
El a avertizat că va exista o problemă de reprezentare dacă PDL nu trece de scorul obținut la alegerile locale.
„Nu trebuie să ne ocupăm de probleme marginale – cum se mișcă europarlamentarii în teritoriu. Și sunt convins că nici Theodor Stolojan nu vede lucrurile în acest fel. Acesta era un aspect marginal al declarației sale”, a mai declarat Cristian Preda.
Vicepreședinții demisionari Monica Macovei și Sever Voinescu împreună cu europarlamentarul PDL Cristian Preda doresc să depună moțiune pentru funcția de președinte al PDL, la alegerile interne din 30 iunie, când va avea loc Convenția Națională Extraordinară a partidului.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, duminică seară, pentru MEDIAFAX, că în ședința Colegiului Director, la care a participat ca invitat, a solicitat derogare de la criteriul vechimii prevăzut în Statutul partidului, pentru candidaturile la funcții în cadrul formațiunii.
Cristian Preda a mai declarat că el, Monica Macovei și Sever Voinescu vor iniția o moțiune pentru candidatura la funcția de președinte al PDL, la Convenția Națională Extraordinară din 30 iunie.
Preda a precizat că încă nu au hotărât cine va conduce moțiunea și că se vor consulta în acest sens.
Președintele demisionar al PDL Emil Boc a anunțat, duminică seară, că la Colegiul Director al PDL s-a aprobat derogarea de vechime de la Statutul partidului pentru a candida la funcțiile de conducere, arătând că ar putea candida la Convenția Națională toți cei care sunt membri de partid.
„Astăzi s-a aprobat derogarea de vechime pntru cei care doresc să candideze pentru o funcție de conducere, inclusiv pentru funcția de președinte al partidului. Această derogare s-a acceptat și la Convenția Națională din mai 2011 și astăzi , Colegiul Director a aprobat o asemnea derogare”, a precizat Emil Boc, menționând că este vorba de o cutumă.
Consiliul Național de Coordonare va stabili calendarul depunerii candidaturilor, a mai anunțat Boc.
Președintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminică seară, că o convenție națională extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie, iar marți urmează să aibă loc o ședință a Consiliului Național de Coordonare (CNC) al partidului.
Președintele demisionar a spus că la convenție vor participa 1450 de delegați și că de organizarea acesteia se va ocupa un comitet format din nouă persoane, aparținând filialelor cu cele mai bune rezultate în alegerile locale.